joi, 16 ianuarie 2014

LEGEA ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN ŞI A ROMÂNIEI

    Timp de peste şase ani, Guvernele şi Parlamentul României au ascuns Poporului Român adevărul în legătură cu obligaţia asumată de negociatorul-şef Vasile Puşcaş şi Regimul Iliescu-Năstase privind eliminarea, de la începutul anului 2014, a restricţiilor din legislaţia românească privind dobândirea de către străini a proprietăţii asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere.
          Fără consultarea Poporului Român prin referendum naţional şi fără dezbateri publice, în mare grabă, în Postul Crăciunului din anul 2013,  cu încălcarea Constituţiei României şi a Regulamentului Senatului şi Camerei Deputaţilor, fără dezbateri în Parlament, fără ca vreun senator sau deputat din cei 580 să ia cuvântul a fost votată, în cea mai mare viteză, Legea privind unele măsuri de reglementare a vânzării – cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi  înfiinţarea Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţii Funciare.
          Prin această Lege nu au fost reglementate obligaţiile asumate prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană privind vânzarea către cetăţeni străini şi apatrizi a terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere. Legea votată în Parlament, în ziua de 9 decembrie 2013 la Senat şi în ziua de 17 decembrie 2013 în Camera Deputaţilor, a stabilit doar unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi persoane juridice străine, fără nicio condiţie impusă cumpărătorilor şi fără nicio limită de suprafaţă. Această stratagemă, impusă de stăpânii străini ai României, a fost folosită de Guvernul Ponta II şi acceptată de toate partidele parlamentare pentru ca, ulterior, să modifice şi să completeze textul Legii prin Ordonaţe de Urgenţă, cu aplicarea imediată, în favoarea asasinilor economici şi asasinilor politici străini.
          Prin această Lege se îngrădeşte dreptul de proprietate al cetăţenilor români, se controlează şi se facilitează  de către Guvern, inclusiv în urma unor acte de corupţie, vânzarea terenurilor agricole din România către persoane fizice şi persoane juridice străine, fără aplicarea principiului reciprocităţii înscris în Constituţia ţării noastre şi în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Totodată, prin această Lege nu se acordă dreptul de preemţiune pentru persoanele juridice române, ci numai pentru cele străine, inclusiv alte state, chiar şi teroriste.
          Un obiectiv ascuns al acestei Legi adoptată de Parlament, fără dezbateri, cu scopul de a vinde rapid terenurile agricole la străini, persoane fizice şi persoane juridice, îl constituie blocarea aflării ADEVĂRULUI ISTORIC privind Poporul Român, urmaş al Poporului Primordial în Grădina Maicii Domnului (unde s-a practicat pentru prima dată agricultura pe planeta Pământ), prin interzicerea săpăturilor arheologice pe terenurile agricole vândute străinilor ! Guvernul şi Parlamentul României s-au făcut preş în faţa asasinilor economici şi asasinilor politici străini, a celor care au falsificat ADEVĂRATA ISTORIE şi ADEVĂRATA RELIGIE a ADEVĂRATULUI POPOR ALES DE BUNUL DUMNEZEU, în DACIA EDENICĂ !
          Prin această Lege, Guvernul Ponta II şi Parlamentul României urmăresc ca la aproape 10.000.000 de români să le asigure, după vânzarea terenurilor agricole la străini, statutul de slugi, apoi de iobagi şi, în final, de sclavi. Cei care ne-au falsificat ADEVĂRATA ISTORIE  a Poporului Geto-Dac ştiu că pe teritoriul Daciei nu  a existat societatea sclavagistă. Pe baza unui plan diabolic se încearcă instaurarea societăţii sclavagiste pe teritoriul României !
Prin vânzarea a  milioane de hectare de terenuri agricole la străini, inclusiv la state străine, fără obligaţia pentru aceştia de a cultiva pământul, nu se poate îndeplini primul scop al acestei Legi: asigurarea securităţii alimentare a populaţiei României. În mod suspect, cel mai nemulţumit de demersul legal şi salvator al Preşedintelui României privind cererea de reexaminare a Legii de către Parlament este ministrul Agriculturii, domnul Daniel Constantin. El se grăbeşte şi se străduieşte să fie, probabil, ultimul ministru al Agriculturii din Guvernele post-decembriste. După decembrie 1989 au dispărut din Guvernele României, nemaiavând obiectul muncii, următorii: miniştrii de stat însărcinaţi cu Activitatea Industrială şi Comercială, cei cu Orientarea Economică, cei cu Calitatea Vieţii; miniştrii Economiei Naţionale, ai Cercetării Tehnologice şi cei ai Privatizării. Vânzând, fără limită de suprafaţă, la străini terenurile agricole din România sunt şanse să rămână în amintire şi postul de ministru al Agriculturii.
Pentru a potoli reacţia fermă a majorităţii proprietarilor de terenuri agricole şi a celor care cultivă pământul din România, care este un bun naţional, iar teritoriul ţării noastre este indivizibil, Guvernul Ponta II, în frunte cu ministrul Agriculturii se laudă că pentru prima dată se acordă subvenţiile în următoarele două-trei săptămâni pentru anul 2014. Astfel, se confirmă că în anii precedenţi Guvernele României, inclusiv Ponta I şi II, în mod deliberat şi împotriva intereselor beneficiarilor de subvenţii le-au plătit acestora sumele cuvenite cu mare întârziere, de regulă, în a doua jumătate a fiecărui an. Această stratagemă a Guvernului Ponta II aminteşte de ultima promisiune a Regimului Ceauşescu de a mări alocaţiile de stat pentru copii cu 10 lei.
Având în  vedere gravele încălcări ale Constituţiei României  şi a Regulamentelor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Partidul România Mare solicită Avocatului Poporului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unui grup de cel puţin 25 senatori şi 50 de deputaţi, primului-ministru, preşedinţilor  Senatului şi Camerei Deputaţilor să pregătească documentaţia şi argumentele necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională a României, după reexaminarea de către Parlament a Legii privind unele măsuri de reglementare a vânzării – cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi  înfiinţarea Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţii Funciare.

Uniţi, salvăm Poporul Român şi România ! 

Dr Gheorghe Funar
Preşedintele Partidului România Mare 

Cluj-Napoca,
16 ianuarie 2014



4 comentarii:

  1. Cedez, fara plata, fost poligon de garnizoana, cu instalatiile si constructiile aferente, contra unei spagi modice.
    Exclus intermediari.
    Eventual accept si schimburi, cu teren arabil, numai in intravilan.
    Rog seriozitate. Contactati-ma la cp 1 ofp 6, dupa 6 am.

    RăspundețiȘtergere
  2. daca cu acesti conducatori romani, ne merge atat de greu, poate cu stapani straini peste pamanturile scaldate de sangele bunicului meu, mort in razboiul de intregire, ne va merge mai bine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu in timpul regimului Iliescu-Năstase s-a stabilit ca, de la începutul anului 2014, sa pice restricţiile din legislaţia românească privind dobândirea de către străini a proprietăţii asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere,ci a regimului Basescu-Tariceanu.Vedeti Legea 312/2005.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acum vor vedea romanii ca distrugerea patrimoniului CAP-urilor, taierea livezilor pe rod, impartirea caramizilor fostelor grajduri, distrugerea SMT-urilor, toate acestea, se vor razbuna cumplit. In loc sa fi adaptat munca si impartirea redeventelor la noua realitate a revenirii pamantului la proprietari, romanii au preferat sa-si distruga propria lor munca, pentru a se razbuna pe "colectiv" si pe "comunisti"! Proasta afacere!
    Cineva povestea ca in avantul lor demolator, satenii dintr-o comuna vranceana, dupa punerea la pamant a grajdurilor si cladirilor fostului CAP, se indreptau catre cladirea in care functiona o gradinita pentru copii, evident tot pentru a o demola. Noroc cu preotul care le-a iesit inainte si i-a oprit, intrebandu-i unde isi vor mai trimite copiii la gradinita si, daca tot sunt hotarati sa darame totul, sa darame si biserica!...
    Paraschiv Ioan

    RăspundețiȘtergere